Avem nevoie de valori

„Vorba bunului simţ britanic, cum că nu poţi mînca o prăjitură şi să o şi ai, devine fără sens în cazul valorii, pe care o consumi şi totodată o ai.”

31.08.2012 • publicat de Oameni de Valoare • Niciun comentariu

» | niciun comentariu | Acorda un calificativ

Uitându-mă în jurul meu, observ că asistăm la o reorganizare timidă a scalelor valorice, dar care evoluează exponenţial. Observ cum pentru diferite grupuri de oameni cauzele în care sunt implicaţi devin mai importante decât marca maşinii conduse sau valoarea salariului. Îmi place să cred că tot mai mulţi oameni încep să conştientizeze faptul că sistemul valoric în spiritul căruia am fost educaţi are nevoie să fie actualizat şi chiar mai mult, să acţioneze în această direcţie.

Am auzit deseori vorbindu-se despre „tinerii din ziua de azi” care şi-au pierdut valorile. Cu altă mentalitate, poate mai intuitivi, ne-am putea gândi că aceste fapte de viaţă ce ne descumpănesc au un mod de interpretare special, atât de simplu dar profund precum este înţelepciunea necesară pentru a-l descifra. Putem să ne gândim că aceşti tineri au fost primii care au observat faptul că sistemul de valori pe care încercăm să-l perpetuăm are inadvertenţe, iar singura soluţie găsită la îndemână a fost să îl înfrunte.

Să ne gândim puţin… Vorbim de tineri, segmentul de vârstă 14-18 ani este unul critic atunci când vine vorba de finalizarea formării ca individ şi mai ales de valori. În faza preadolescenţei se produc transformări profunde în viaţa psihică a individului, se dezvoltă interesele, aptitudinile şi concepţia morală. Este etapa în care se formează păreri personale în numeroase domenii, crescând interesul pentru probleme abstracte şi de sinteză. Adolescenţa propriu-zisă se caracterizează printr-o echilibrare intimă, dezvoltarea concepţiei despre lume, clarificarea idealurilor, o dezvoltare amplă a laturii cognitive, afective şi voliţionale a personalităţii. Se formează o serie de trăsături de caracter legate de sentimentul responsabilităţii după momente de ezitări şi contradicţii. Este perioada în care individul dobândeşte principiile de orientare valorică, ce alcătuiesc nucleul conştiinţei sale morale şi se exprimă sub forma unui model ideal de om. Ceea ce se construieşte în şcoală şi în familie atribuie copilului un capital cultural. Acest capital se înscrie în cadrul mai larg al tendinţei către atingerea idealului social, văzut ca imperativ şi matrice a dezvoltării individului, iar competenţele şi manifestările sale se încadrează în tendinţa, acceptată ca implicită, de conformare sau de aliniere la cerinţele acestui ideal.

Ne înşelăm amarnic crezând că viaţa nu este altceva decât o luptă, iar rolul nostru este doar cel de competitor pen­tru a atinge un ideal social. În goana imediată după succes, în loc să culegem roadele experienţei, pierdem noţiunea că fiecare in­divid este unic şi că adevărata valoare rezidă din loialitate, integritate, bun simţ, moralitate, educaţie şi excelenţă.

De ce ar fi mai corect să le impunem copiilor noştri un set prestabilit de valori, un ideal social, în loc să-i lăsăm să şi le construiască singuri? Avem nevoie să nu ne uităm valorile pentru că lor le datorăm, fiecare dintre noi, ceea ce suntem în prezent, dar putem accepta că nu suntem perfecţi şi asta înseamnă să învăţăm mereu unii de la alţii, chiar şi de la tineri.

Valorile, credinţele, atitudinea şi comportamentul sunt date de starea finală dezirabilă, de ceea ce fiecare persoană consideră că merită a fi obţinut. În general, orice persoană tinde în mod natural spre reuşită, conştient sau inconştient. Este foarte important să recunoaştem toate aceste lucruri şi să le oferim copiilor noştri libertatea de a-şi crea propriile valori, propriul ideal social. Să le acordăm dreptul de autoconducere şi autoeducaţie, dreptul la gândire autonomă, critică şi creativă, dreptul de a participa la decizii, dreptul la iniţiativă, dreptul de opţiune, dreptul de acţiune potrivit propriei voinţe, cu asumarea responsabilităţii pentru actul produs. Ei au încrederea în faptul că orice este posibil, au o spontaneitate, o prospeţime, o gândire atât de naturală, de firească! Plenitudinea valorilor nu ţine de numărul lor limitat, ci de orizontul lor, deschis precum cel al tinerilor.

Pentru ca aceştia să-şi manifeste nonconformismul intelectual, să fie ei înşişi, este firesc să fie eliberaţi de anumite canoane metodice, conform cărora trebuie să gândească după modelul gândirii adultului şi să răspundă cu cuvintele acestuia. Desigur, capacitatea de a gândi şi de a se exprima corect se învaţă, dar după ce copilului care a găsit formula cu modul lui de a gândi, i se acordă libertatea de a o afirma, eventual de a o motiva.

Înţelegerea sinelui şi acordarea libertăţii de a gândi şi de a acţiona, cu drepturi şi obligaţii corect asumate îl fac pe copil să înţeleagă esenţa libertăţii autentice, să caute să domine lucrurile prin inteligenţă, să facă o pasiune pentru adevăr şi dragoste, pentru toleranţă şi pentru iertare.

Avem nevoie să-i lăsăm pe copiii noştri să devină oameni de înalta valoare morală şi intelectuala care-şi folosesc experienţa, inteligenţa şi cunoaşterea pentru a crea soluţii şi a influenţa lucrurile în bine, în orice domeniu ar activa, oameni cu bune in­tenţii, de bună credinţă, a căror forţă creatoare să facă o diferenţă, să schimbe ceva, să inoveze ceva!

În faţa acestei abordări, manifestul nostru pare prea puţin, este nevoie de mai mult. Este nevoie să fim mai mulţi, grupuri de oameni care să se implice şi care să înceapă să accepte şi să schimbe. Avem ne­voie de elită, avem nevoie de valori care deschid graniţele cu­noaşterii şi ale aspiraţiei educaţionale.

 

Adauga un comentariu