Palatul Copiilor Constanţa contribuie alături de şcoală şi familie la formarea şi afirmarea personalităţii individuale şi creative a copiilor, în spiritul păcii, demnităţii, toleranţei, libertăţii şi solidarităţii prevăzute de Carta Naţiunilor Unite.
În cei 54 de ani de existenţă, Palatul Copiilor a reprezentat instituţia în care s-au desfăşurat activităţi instructiv-educative specifice, în afara cursurilor şcolare. Copiii au posibilitatea să aprofundeze cunoştinţele dobândite în şcoală, să le completeze, să îşi dezvolte aptitudinile, potrivit vocaţiei şi opţiunii lor.
Prin programele educative pe care le oferă, Palatul Copiilor Constanţa organizează petrecerea timpului liber al copiilor. La aceste activităţi copiii preşcolari şi elevii, pot participa, indiferent de sex, naţionalitate sau religie, corespunzător aptitudinilor sau preferinţelor.
Participarea copiilor la cercuri se finalizează prin participarea la manifestările înscrise în Calendarul Activităăţilor Educative Extraşcolare elaborat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi de federaţiile de specialitate.
The requested content cannot be loaded. Please try again later.