Oameni de Valoare

Reconstrucția morală continuă.

  • Propune Oameni de Valoare
  • Ediția 7
  • Propune idei de valoare
  • Avem nevoie să ştim că există exemple de urmat, oameni care au excelat prin calităţile lor profesionale, puse în slujba societăţii.
  • Fără contribuţia fiecăruia dintre noi, viaţă socială, economică şi culturală a oraşului nostru este supusă hazardului, fiind pasibilă de regres.

Direcţionează 2% din impozitul tău pe venit

 

directioneaza-2-copii-670x350-b

Ce înseamnă prevederea 2% pentru tine?

Fiecare dintre noi avem un venit în urma căruia plătim statului un impozit. Există, însă, şi posibilitatea ca 2% din aceşti bani să fie redirecţionaţi în funcţie de atitudinea pe care o avem. Potrivit acestei prevederi, noi, contribuabilii persoane fizice sau juridice putem să direcţionăm în fiecare an 2% din impozitul pe venit către o asociaţie sau fundaţie.

Direcţionarea a 2% din impozitul pe venit nu este o sponsorizare, donaţie sau contribuţie. Este vorba de o sumă datorată statului (ca impozit) dar poţi decide modul şi cui va fi alocată. Prin completarea formularelor 230 sau 200 până la data de 25 mai 2018 în funcţie de sursa ta de venit, poți alege să direcţionezi 2% din impozitul pe venit către Asociaţia Pangeea, astfel încât să putem continua activitatea noastră.

Tu poți face diferența! Modul în care evoluează societatea depinde de gestul tău.

 

De ce este bine să foloseşti această prevedere?

  • Este simplu și nu te costa nimic! Direcţionezi 2% din impozitul pe venit, virat deja la stat, către Asociaţia Pangeea.
  • Contribui la eficientizarea cheltuirii banului public – deci al tău!
  • Poţi ajuta la rezolvarea unei probleme din oraşul Constanţa direcţionând 2% către fondurile alocate îmbunătăţirii vieţii social-culturale în cadrul campaniilor derulate de catre Asociatia Pangeea.
  • Te poţi asigura că aceşti bani vor aduce zâmbete pe chipurile copiilor și familiilor lor din localităţi defavorizate din judeţul Constanţa.
  • Poţi contribui la continuarea şi dezvoltarea seriilor de evenimente şi campanii dedicate informării şi sprijinirii viitorilor şi proaspeţilor părinţi privind stilul de viaţă sănătos şi educaţia copiilor.

 

Cu 2% de la tine:

  • Îmbraci un copil din mediul rural cu un set de hăinuţe noi.
  • Asiguri tratamentul unui copil bolnav din mediul rural.
  • Asiguri unui copil nevoiaş rechizitele de bază pentru un semestru.
  • Asiguri materialele didactice privind educaţia pentru sanătate pentru 10 copii.
  • Oferi unei persoane nevoiaşe un pachet de alimente de bază, pentru o lună.
  • Oferi două şedinţe de consiliere unei persoane consumatoare sau predispuse la consumul de droguri.
  • Oferi o pereche de ochelari unei persoane cu probleme de vedere.
  • Oferi unei viitoare mame o carte cu informaţii esenţiale privind sarcina, naşterea şi îngrijirea nou-născutului.
  • Asiguri o ecografie mamară / mamografie gratuită unei femei din mediul rural.

 

Dacă ai venituri din salarii:

Dacă ai venituri din salarii completează Declaraţia 230 (punctele I şi II). Suma corespunzătoare a 2% din impozit va fi calculată de către organele fiscale. Poţi lăsa căsuţa necompletată. Semnează formularul. Lasă data necompletată. O vom trece noi atunci când depunem formularul la Administraţia Financiară. Pune formularul în plic şi trimite-l pe adresa Asociaţiei Pangeea, Str. Mircea cel Bătrân, Nr. 102, Constanța sau vino direct la sediul nostru.
[Descarcă declarația 230]

 

Dacă ai venituri din alte surse:
Completează Declaraţia 200 (punctul III). Acest formular este destinat pentru persoanele care obţin venituri din drepturi de autor, închirieri, activităţi independente, etc. Descarcă formularul 200, completează-l şi depune-l la Administraţia Financiară.
[Descarca declaratia 200]

 

Despre noi

Prin infiinţarea Asociaţiei Pangeea, o organizaţie non-profit cu menirea iniţială de a promova stilul de viaţă sănătos pentru mame şi copii dar fără a se limita la aceasta, activitatea de implicare socială Isis transcede domeniul medical.

Campaniile Donator de Zâmbete şi Donator de Sânge, evenimentul anual dedicat copiilor – Iunie cu Bucurie, gala “Zece Oameni de Valoare pentru Constanţa”, proiectul de televiziune online IsisTV, emisiunea pentru televiziune Arena Medicală, revista Ghid de Sănătate și Programul de Educaţie Medicală Continuă destinat medicilor reprezintă doar câteva dintre actiunile menite de a informa opinia publică, de a stimula profilaxia diferitelor afecţiuni, de a facilita accesul la serviciile medicale categoriilor defavorizate, de a ameliora sănătatea şi de a hrăni spiritul semenilor noştri prin participarea la acţiuni caritabile şi de voluntariat sub sloganul “Reconstrucţia morală continuă”.

 

Dacă dorești să te alături echipei Pangeea și să te implici în acțiunile noastre, trimite-ne un e-mail la adresa contact@oamenidevaloare.ro. Contribuția ta va fi apreciată.

The requested content cannot be loaded.
Please try again later.