Oameni de Valoare

EDIŢIA VII Reconstrucția morală continuă.

  • Propune Oameni de Valoare
  • Ediția 7
  • Propune idei de valoare
  • Avem nevoie să ştim că există exemple de urmat, oameni care au excelat prin calităţile lor profesionale, puse în slujba societăţii.
  • Fără contribuţia fiecăruia dintre noi, viaţă socială, economică şi culturală a oraşului nostru este supusă hazardului, fiind pasibilă de regres.

Gheorghe Zamfir

» Cultura Si Arta | un comentariu | Acorda un calificativ

Adauga un comentariu

Comentarii

  1. Gheorghe Zamfir va primi titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității „Ovidius” din Constanţa pentru meritele sale deosebite în dezvoltarea și internaționalizarea muzicii românești și ca o recunoaștere firească a valorii și a carierei sale, care îl situează în elita artistică mondială, fiind un model pentru generațiile tinere.

    „Universitatea „Ovidius” din Constanţa este onorată să-i confere titlul de Doctor Honoris Causa, ca o confirmare academică a înaltei sale măiestrii și în deplină rezonanță cu notorietatea internațională de care se bucură de peste cinci decenii“, se arată într-un comunicat al instituției de învățământ.

The requested content cannot be loaded.
Please try again later.